după cum am scris şi în titlu, chiar asta fac. Stau la bloc şi scriu pe blog. Bine că nu stau cu părinţii în 10 metri pătraţi, eventual şi cu unul-doi fraţi şi, obligatoriu un câine. Asta pentru că nu eşti bucureştean cu adevărat până nu ai câine. Obligatoriu câine pe care să îl plimbi, cu alură de superioritate, pe afară, de preferinţă fără lesă şi botniţă, pentru că "al meu nu muşcă". Mdeah. De asemenea, stând la bloc mai ai câteva posibilităţi. Una ar fi să îţi faci credit de jdemii de euro ca să îţi iei cea mai maşină bună, să moară duşmanii. Ştim, e nasol cu locul de parcare, dar n-are a face, există metode specifice pentru a îl obţine şi păstra. Acum, de ce am vrut eu să scriu aceste treburi despre bloc. Păi pentru că blocul, acest loc minunat în care pretindem că trăim, şi nu că am supravieţui în condiţiile în care o fac şi găinile la fermă, are o grămadă de beneficii. Pe lângă grija deosebită a vecinilor de a arunca diverse gunoaie pe geam, pe lângă voioşia altor vecini care au Mercedes ML (dar stau şi ei la bloc, ca şi mine) şi care claxonează de fiecare dată când ajung acasă, indiferent de oră, pe lângă cei care scutură lângă traseul ghenei sacii de aspirator, oferindu-mi şansa de a le aduna în păr tot ce au strâns ei de pe jos, ei bine, blocul oferă siguranţă. Ştim cu toţi că există în fiecare bloc babe care trăiesc, efectiv, cu ochiul lipit de vizor. Altele stau mereu uitându-se pe fereastră. Mulţi ochi, într-adevăr. Şi multe dioptrii, uneori, dar asta nu afectează acurateţea observaţiei. "Ai văzut-o pe aia de la 2 cu cine a venit azi noapte??? Nu, nu era ăla de data trecută, îţi zic eu..." Cu toate aceste personaje care monitorizează traficul pietonal, rutier şi, uneori, aerian, mie mi s-a furat bicicleta, legată în scara blocului, de balustradă. Toată lumea acum râde cu dezamăgire... ce e nou în asta? Adică ce vreau eu să zic, până la urmă? Doar pentru atâta lucru v-am deranjat? Îmi cer scuze, şăfu', făceam şi eu o întrebare... părerea mea... adică toţi aceşti minunaţi concetăţeni care se plimbă toată ziua pe scara blocului, cu câinii după ei, toate babele care scanează la rezoluţie maximă perimetrul, nimeni nu a văzut nimic. Absolut nimeni. Hoţii ăştia sunt nişte minuni ale biologiei. Probabil că de la anumite activităţi intime li s-au dezvoltat palmele în exces, de au reuşit să palmeze o ditamai bicicletă. Sau cine ştie... au descoperit o modalitate de a fi invizibili, fie şi pe o perioadă scurtă. Poate că pe mine m-a furat David Copperfield... vorba aia, a făcut el să dispară un avion, nu s-ar încurca într-o bicicletă. Până una-alta cred că este doar un fapt de viaţă, firesc ca şi respiraţia, să ţi se fure ceva. Am descoperit un forum cu tema furtului de biciclete - http://www.ciclism.ro/forum/showthread.php?t=390 din care reiese clar că nu sunt primul şi nici ultimul păgubit. Deoarece sunt sigur că hoţii sunt, la origine, oameni ok, dornici să facă şi fapte bune, le doresc să reuşească acest lucru cât mai curând, punându-şi corpul în slujba medicinei, la institutul Mina Minovici. Să aibă şi studenţii pe cine să facă disecţie, vorba aia, ca să nu mai ajungă ulterior să efectueze ciomotomii în loc de banale operaţii. Până se va întâmpla acest lucru merg să mă uit pe geam, poate îmi văd bicicleta... cine ştie? Până una-alta nu e decât o ambulanţă oprită la scara blocului. Cred că s-o fi îmbolnăvit vreo babă de prostată, sprijinindu-se prea mult de pervaz, în fiecare zi.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu